Pentru ca astazi, 21 Octombrie 2016, acum doua luni in urma, am pierdut un OM, O VALOARE IRECUPERABILA SI DE NEEGALAT, un MAESTRU atat pe scena de teatru cat si in viata personala, am pus cateva fragmente din cartea „vorbita de dumnealui”! În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre” Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori ilu?tri, la colegi de genera?ie deveni?i prieteni de suflet ?i la noile talente.

S-a n?scut la 31 ianuarie 1937 în Bucure?ti, într-o iarn? cu z?pad?. De unde ?tie? Dintr-o carte a lui Mihail Sebastian. 
”Eu m-am n?scut într-o zi de vineri, pe 31 ianuarie, ?i afar? ningea cu fulgi cât vrabia. Am?nuntul ?sta l-am aflat din ‘Jurnalul’ lui Mihail Sebastian. Acolo pomene?te el ceva legat de ziua de 31 ianuarie 1937”, a spus Maestrul într-un interviu.

MAESTRUL MARINUS, a fost un om bun, blajin ?i de un echilibru interior unic. Cel pu?in a?a reiese din „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”. Un actor modest, dar con?tient de valoarea sa. Un om pentru care via?a tr?it? în comunism a însemnat deopotriv? lipsuri, cenzur? ?i greut??i (de care amintea f?r? ocoli?uri, dar ?i f?r? patim? vindicativ?) ?i ?ansa întâlnirii unor oameni remarcabili ?i a unor roluri decisive.

Un artist dezam?git de multe din teatrele prezentului (de unde ?i lipsa din spa?iul public ?i artistic), dar extrem de ancorat în realitate – îi placea s? fie la curent cu toate ?tirile.

Marin Moraru din noua carte este un spirit viu, critic cu m?sur?, cultivat f?r? a epata, plin de umor ?i autoironie („Când aud expresia „monstru sacru” v?d în fa?a ochilor un dinozaur, un pterodactil cu din?i lungi ?i ascu?i?i ?i gura c?scat?. Nu, eu nu sunt monstru”). Nu-i placea experimentele în teatru (Andrei ?erban sau Silviu Purc?rete nu erau printre favori?ii s?i) sau film, ?i nu avea o p?rere prea bun? despre Noul Cinema Românesc.

Parea a dezvolta un nemaiîntâlnit cult al prieteniei, o disponibilitate f?r? egal de a vorbi cu generozitate despre actorii pe care i-a cunoscut de-a lungul vie?ii, de la predecesori ilu?tri, la colegi de genera?ie deveni?i prieteni de suflet ?i la noile talente. Am selectat câteva fragmente din zecile de portrete savuroase, mostre de talent literar, pe care Marin Moraru le-a facut colegilor (mul?i dintre ei deja disp?ru?i).


„Eu ?i Gheorghe Dinic? am fost nedesp?r?i?i. Când spui Dinic?, spui Moraru ?i de multe ori, când m? adresam cuiva, persoana respectiv? îmi spunea Dinic? ?i lui Dinic? îi spunea Moraru. Îl cunosc pe Dinic? de dinainte de a intra la Institut. Juca la Casa de Cultur? a Studen?ilor, era vedet? acolo. Apoi ne-am nimerit în aceea?i clas? la Institut, la doamna Dina Cocea. Patru ani cât am fost studen?i am mâncat aceea?i mâncare ?i am fumat acelea?i ?ig?ri. Când aveam pauza de prânz, între orele 12.00 ?i 14.00, înainte de cursurile de actorie, mergeam la mine ?i f?ceam cartofi pr?ji?i cu ou? cât mai multe, asta era mâncarea noastr?. Ne întorceam ghiftui?i ?i st?team la lec?iile de actorie pân? seara la ora 20.00”.

„George Constantin a fost pentru mine unul dintre cei mai importan?i actori din România. L-am v?zut când înc? nu-?i formase george constantinismul, adic? nu devenise înc? George Constantin cel apreciat de public. Era un b?ie?el tinerel, dr?gu? ?i talentat, ?i care se exprima destul de bine, dar nu devenise înc? George Constantin. Eram student când l-am cunoscut. […] George Constantin era o structur? anume de actor, avea greutate pe scen?, cuvântul lui era de plumb, adev?rurile lui c?deau greu.

Era credibil în tot ce f?cea, ceea ce pentru un actor înseamn? mult. Era un om gospodar, a?ezat la casa lui. Î?i luase o c?su?? la ?ar?, undeva lâng? Stela Popescu ?i ?tefan B?nic? ?i lucra cu mult drag în gr?din?, se mândrea cu caisul lui, care f?cea ni?te caise extraordinare, precum ?i cu cire?ul lui, ?i se plângea c? i se fur? varza ?i alte lucruri din gospod?rie”.

„Florin Piersic era înc? din tinere?e, de pe când era student, un mare povestitor. F?cea valuri pl?cute în jurul lui, datorit? felului s?u de a fi. Era un vorbitor nepre?uit ?i de curs? lung?, povestind de una, de alta, f?r? s? î?i dai seama cum trece timpul. ?i nu numai c? nu obosea niciodat?, ci din contr?, acest lucru îi conferea for?? s? continue. Pentru el, ascult?torul era suportul pe care se sprijin?, începutul altei pove?ti. E dr?gu? prin felul s?u de a fi, cu acel 5% ro?u purtat în mân? pe toate p?r?ile, cu fularul lui alb care denot? atâta elegan??. Da, întotdeauna a fost un dandy. Florin Piersic s-a crezut – ?i este – cel mai frumos b?rbat din România, chiar ?i acum. Nu mai spun cum era când era tân?r!”


„Radu Beligan era profesor la Institut când eram eu student, îns? venea mai rar, deoarece ?i filmul ?i teatrul îl solicitau. Îns? când sosea era privit cu respect de mii de ochi. Nici prin cap nu-mi trecea c? voi juca vreodat? cu Beligan. Era mult prea departe pentru mine. Era ca ?i cum m-a? fi uitat la Himalaya”


„La Amza Pellea st?teai cu gura c?scat?. Ce era Florin Piersic, da’ ce era Amza! Se sim?ea olteanul din el tot timpul, în felul în care vorbea ?i gesticula. Avea vorbirea aceea repezit? de oltean ?i ne povestea de nea M?rin al lui, iar noi chiar îl îndemnam: „De ce nu scrii, m?i Amzule? A?a ceva este o bog??ie!” […] Amza era la fel ?i în scen? ?i în via?a de zi cu zi, un om extraordinar ?i un coleg nemaipomenit, foarte cald. Exista ?i o vorb?, c? pân? ?i du?manii cei mai înver?una?i se împac? dac? stau al?turi de Amza”  


„Toma Caragiu a fost prietenul meu de suflet. Era un om de o sensibilitate extraordinar? ?i scria ni?te poezii nemaipomenite”. Primul film in care am jucat impreuna cu el – acela a fost si prilejul cu care l-am cunoscut – a fost Haiducii.


Facebook Comments