5 ani de la despărțirea de Maestrul Marin Moraru

Au trecut 5 ani de regrete și multe păreri de rău, de la despărțirea prematură și extrem de dureroasă de un om bun, modest și un actor deosebit de talentat care a fost Marin Moraru.

Datorită talentului și caracterului său deosebit, a fost iubit și regretat deopotrivă de familie, prieteni, apropiați și publicul său. Și-a iubit familia, prietenii, a ajutat pe oricine l-a solicitat și a respectat publicul pentru care își lăsa pe scenă, o parte din sufletul său, cu fiecare reprezentație.

Marinuș, așa cum îi spuneau familia dar și prietenii sau cunoscuții, a făcut parte dintr-o generație de mari actori, care au avut memorabile realizări actoricești, rămase moștenire culturală neprețuite, generațiilor viitoare.

Marin Moraru a fost un artist în căutarea permanentă a perfecțiunii, punctual și serios și era fericit când muncea, așa cum spunea în interviul realizat de Eugenia Vodă, în emisiunea „Profesioniștii”. Tot atunci spunea „Dacă îți propui să fii fericit, e imposibil să nu ajungă la tine măcar un strop de fericire. Fericirea mea este munca.” Conceptul sau de fericire era foarte interesant, Maestrul considerând că „Atunci când spui că ești fericit, fericirea deja a trecut, s-a consumat.”

Marinuș era un om curios, dornic să știe tot ce se întâmplă în lume, dar mai ales ce fac colegii săi, pentru a știi unde se situează. Părea deficil și incomod, având obiceiul de a taxa cu duritate, superficialitatea și neseriozitatea. Aceasta era doar aparență, căci în esență era o fire de o sensibilitate ieșită din comun.

Vorbea puțin, dar ce spunea poate fi considerat un citat imposibil de uitat.

Marin Moraru a fost o prezența discretă, care datorită modestiei nu căuta niciodată să iasă în față. Cu toate acestea, prezența să pe scenă întotdeauna era magică, strălucea prin jocul sau scenic. Nu mai puțin importante sunt realizările sale cinematografice. Blând dar riguros, cucerea prin felul lui de a se purta. Cu zâmbetul său fermecător avea talentul de a vorbi orice limba străînă într-un mod original, folosind cuvinte alambicat, asemănătoare cu cele din limba originală, dar care nu însemnau nimic. Era amuzant și știa cu multă pricepere și dăruire, să-și distreze oaspeții.

Se bucura de succes, aplauze, dar niciodată nu era excesiv de entuziasmat. Chiar la primirea unor înalte distincții sau premii, cu multă modestie și sinceritate, avea o atitudine de surprindere și nedumerire.

Durerea despărțirii de un suflet cald și bun cum a fost Marin Moraru va dispărea cu timpul, însă amintirile rămân veșnic în memoria celor care au avut onoarea și privilegiul de-al cunoaște. Amintirile sunt cele care ne vor păstra vii în suflete, noblețea și delicatețea cu care a trăit și a jucat marele Marin Moraru.