Astăzi, comemorăm șase ani de la stingerea unei vieți trăite în slujba publicului, a celui care a fost Marin Moraru, unul dintre cei mai iubiți, dar și discreți actori ai teatrului și cinematografiei românești.
Odată cu dispariția Maestrului, scena teatrului românesc, așezată în ceruri, alături de îngeri, a mai primit o stea, una care a strălucit pe pământ și a adus multe zâmbete pe chipurile oamenilor.
Purtăm cu toții în memorie figura blândă si ușor nedumerită, a celui care a fost un adevărat geniu al comediei, Marinuș, cum a fost el cunoscut printre prieteni și apropiați. Sensibil și delicat, un actor excepțional, a trăit cu discreție și și-a daruit întreaga viață artei. Mulțumim, Maestre, pentru rolurile extraordinare create si reprezentațiile memorabile pe care le-ai avut! Dragă Marinuș, te vom păstra veșnic în amintire!
Prezența discretă, figura lui care oglindea noblețea sufletului său de om blând, bun, îngăduitor, modest, echilibrat și deopotrivă extrem de pretențios cu alții și cu sine însuși, aducea o pată de culoare în lumea teatrului românesc. Jocul său unic transforma orice rol într-un diamant șlefuit cu migală prin ore de nesomn, muncă si dăruire, dar mai ales talent. ,,Fericirea mea e munca.”, declara marele actor.
Se simțea fericit când juca. Fiecare reprezentație a sa era un adevărat eveniment. Marinuș a fost un actor conștient de valoarea lui. Întâmplările, experiențele sale, unele triste din epoca comunistă, tot ce a însemnat viața sa că om, dar mai ales ca actor, au fost prezentate în cartea „vorbită” publicată antum, ,,Suntem ce sunt amintirile noastre”. Amintirea sa o vom purta în sufletele noastre, ale celor contemporani cu domnia sa, cei care au avut privilegiul de a-l vedea pe scenele teatrelor din București și nu numai. Iar tinerii actori, citind despre Maestru, vor învăța ce înseamnă modestia, conștiinciozitatea, dăruirea si dragostea pentru munca de actor. Acestea toate, alături de talent, definesc personalitatea unui singur om, Marin Moraru.