În luna ianuarie a acestui an, maestrul Marin Moraru spunea la împlinirea a 79 de ani, c? nu î?i dore?te nimic, „nici m?car s?n?tate”. „Dac? este, este, dac? nu, asta e! M-au felicitat colegii de breasl?, dar nu-mi serbez ziua cu nimeni”, a declarat atunci Marele Actor!
Cel mai frumos lucru in viata e sa ai aproape persoana cu care ai facut legamant pana la sfarsitul zilelor. Sotia dumnealui , Doamna Lucia Popescu Moraru i-a fost alaturi si l-a sprijinit in tot ceea ce a facut. Sunt putine cupluri „cu un profil public” care pot sa duca pana la sfrsit acest „pariu cu viata”. Viata de actor este foarte complexa, cu turnee, zile intregi plecat de acasa, ore-zile-saptamani-luni de repetitii si filmari, dupa care, cand ajungi acasa, ai nevoie de liniste, de odihna… iar sotia dumnealui a inteles si i-a fost alaturi indiferent de situatie.
Maestrul Marin Moraru, in copilarie, isi dorea sa devina aviator, a fost chiar la scoala de aviatie numai ca a fost respins, dupa aceea a urmat Scoala Medie Tehnica Constructii Intretinere Cai Ferate, unde avea sa devina Agent Tehnic, nici decum nu isi imagina ca o sa ajunga un actor de mare succes. A absolvit IATC-ul in anul 1961, având ca examen de diplom? rolul Agami?? Dandanache din piesa O scrisoare pierdut? de I.L. Caragiale, dupa care a avut o cariera de succes cu roluri memorabile in piese de teatru si fim.
Intr-un interviu acordat in 2010, Marin Moraru a vorbit despre sine, alegeri, sansa, nerabdare, roluri si Romania „lipsita de sensibilitate”, populata de „alpinisti politici, hoti si finantisti de groaza”:
„Si-a pierdut din sensibilitate. Romania nu mai e ce-a fost. Cunostintele noastre erau ingradite datorita relatiei politice in care traiam. Si atunci viata noastra se desfasura in interiorul gardului. Odata deschisa poarta si daramat gardul am navalit intr-o lume libera si n-am stiut ce sa facem cu libertatea noastra. Au aparut vulgaritati – crezand ca asta este normalul, au aparut alpinisti politici, au aparut hoti, finantisti de groaza.”
„Fericirea nu exista. Atunci cand spui „Sunt fericit!”, ai fost deja. Nu poti sa pui mana pe fericire. Daca ajungi sa spui „Sunt fericit!”, inseamna ca aceasta constatare a trecut prin constiinta ta si deja ai lasat-o in urma. Aceea e fericirea care a fost, care nu mai exista. Dumnezeu ne-a dat uitarea. Atunci cand spui „Doamne, cat sunt de nefericit!”, deja esti fericit, adica ai intrat in normalitate. Iar normalitatea inseamna normalitate, nici fericire nici nefericire, e doar un palier.Eu am stat mult timp pe palier. Daca iti propui insa sa fii fericit, e imposibil sa nu ajunga la tine macar un strop de fericire. Fericirea mea e munca.